Cursul de Perspectivă- geometrie descriptivă pentru artele vizuale I se adresează studenţilor din anul I de la specializarea Design şi este conceput pentru asimilarea principalelor probleme legate de dezvoltarea simţului armoniei prin cunoaşterea formelor pure, dezvoltarea spiritului de observaţie, perceperea corectă a spaţiului real şi un control cât mai bun al organizării volumelor. Prin tematica abordată, cursul este menit de a permite dobândirea de către studenţi a unor cunoştinţe de bază, prin care să aibă abilitatea de a reprezenta, a aduce spaţiul cu trei dimensiuni în tablou sau proiect.