Este prezentată metodologia de lucru în monitoringul forestier naţional şi internaţional, fiind descrise metodele utilizate în colectarea şi interpretarea datelor legate de vegetaţia forestieră ierboasă şi lemnoasă, biodiversitate, depuneri atmosferice, creşterea arborilor, fenologie şi de starea solurilor forestiere. O parte importantă a cursului și lucrărilor practice este dedicată inventarului forestier național și certificării pădurilor, probleme cu implicații practice în sectorul forestier. Sunt de asemenea incluse și descrieri detaliate a principalilor factori perturbatori în ecosistemele forestiere şi modalităţile de evaluare a impactului acestora. Metodologiile folosite în monitorizare variază de la un program de monitoring la altul, şi de la o ţară la alta, motiv pentru care este prezentată o sinteză a activităţii de monitoring pentru câteva state ale lumii. Sunt subliniate şi eforturile efectuate în ideea standardizării şi interpretării unitare a datelor.